VIDEO | Mihail Latîșev, bronz la Grand Slam-ul de la Budapesta

Redacția SafeNews

Judocanul moldovean Mihail Latîșev a cucerit medalia de bronz la Grand Slam-ul de la Budapesta, Ungaria. Este cea de-a doua medalie obținută de Republica Moldova la această competiție.

Sportivul a urcat pe podium în categoria de greutate de până la 90 kg. În finala mică, Mihail Latîșev l-a învins pe judocanul rus Astemir Abazov.

Anterior, Republica Moldova a obținut prima medalie de bronz la Grand Slam-ul de la Budapesta prin Denis Vieru. Acesta a urcat pe podium în categoria de până la 66 kg.

PUBLICITATE

Astfel, judocanii moldoveni încheie competiția din capitala Ungariei cu cel puțin două medalii de bronz.