Fosta deputată Olesea Stamate critică modul în care autoritățile comunică despre parcursul european al Republicii Moldova și susține că societatea ar fi pregătită pentru posibilitatea ca termenele anunțate pentru finalizarea negocierilor și aderarea la Uniunea Europeană să nu fie respectate.
Potrivit acesteia, în ultima perioadă apar tot mai multe mesaje potrivit cărora negocierile de aderare nu vor fi finalizate în 2028, iar Republica Moldova nu va deveni membră a UE în 2030.
„Din păcate, vedem cum prietenii partidului de guvernământ ne transmit tot mai des mesaje potrivit cărora negocierile de aderare la UE nu se vor încheia în 2028 și, de fapt, aderarea în 2030 nu va avea loc. Acest lucru era cunoscut de mult timp”, a declarat Stamate.
PUBLICITATE
Fosta deputată consideră că astfel de mesaje ar avea inclusiv o miză electorală.
„Ei pregătesc terenul pentru ca societatea să nu aibă așteptări mari la următoarele alegeri”, a spus Stamate.
O altă critică vizează ritmul în care Republica Moldova intenționează să preia legislația europeană. Stamate a făcut referire la declarațiile președintelui Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, Marcel Spatari, potrivit cărora autoritățile intenționează să integreze peste 90% din legislația europeană până la sfârșitul anului.
În opinia fostei deputate, viteza cu care sunt preluate normele europene nu ar trebui să fie mai importantă decât modul în care acestea vor fi aplicate și efectele pe care le vor avea asupra economiei și populației.
„Ei vor copia cu viteză maximă tot ce este necesar. Ce anume au copiat, cum va fi implementat, cât va costa, pe cine va afecta — pentru ei nu contează”, a declarat Stamate.
Ea susține că autoritățile trebuie să analizeze impactul schimbărilor inclusiv asupra micilor antreprenori, agricultorilor și cetățenilor.
În același timp, Stamate consideră că mesajele despre avansarea negocierilor cu Uniunea Europeană nu sunt suficiente atunci când oamenii se confruntă cu probleme economice.
„Creșterea prețurilor nu mai poate fi acoperită de negocieri. Oamenilor nu le pasă dacă ai semnat sau nu un acord de aderare, îi preocupă felul în care trăiesc și salariile lor”, a spus ea.
Potrivit fostei deputate, succesul integrării europene trebuie să fie resimțit de cetățeni prin nivelul de trai, venituri și situația economică, nu doar prin progresele înregistrate în negocierile cu Bruxellesul.


