Cel puțin două persoane și-au pierdut viața, iar o alta a fost rănită în urma unui nou atac lansat de armata rusă asupra orașului ucrainean Sumî, în noaptea de 17 august. Loviturile au vizat zone rezidențiale și clădiri civile, provocând incendii și distrugeri.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei, proiectilele au lovit locuințe și obiective nerezidențiale. Echipele Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență au intervenit rapid la fața locului și au reușit să lichideze toate incendiile izbucnite în urma bombardamentului.
Atacul asupra orașului Sumî face parte dintr-o nouă serie de lovituri lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții de 17 august. În aceeași perioadă, forțele ruse au atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa, unde a fost avariată o navă civilă sub pavilionul Republicii Togo.
Tot luni, autoritățile ucrainene au anunțat că un obiectiv energetic din Cernihiv a fost lovit de armata rusă. În urma atacului, peste 10.000 de consumatori au rămas fără energie electrică, iar lucrările de restabilire vor începe după ce situația de securitate va permite intervenția echipelor de specialitate.
În paralel, luptele continuă pe mai multe sectoare ale frontului. Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, trupele ruse au desfășurat noi atacuri în nordul regiunii Sumî în ultimele zile, însă fără a obține câștiguri teritoriale confirmate.

