VIDEO | Averile a doi procurori, analizate de Comisia de evaluare în cadrul audierilor publice

Redacția SafeNews

Completul B al Comisiei de evaluare a procurorilor a desfășurat vineri audieri publice în privința procurorilor Ion Ursu și Alexandru Gaina, în cadrul procesului de evaluare a integrității etice și financiare.

Ion Ursu, procuror în Procuratura municipiului Chișinău, evaluat în calitate de fost procuror delegat în Procuratura Anticorupție, a fost audiat după analiza informațiilor privind integritatea sa etică și financiară, precum și a răspunsurilor transmise în cadrul a două runde de întrebări scrise.

La finalul audierii, Ion Ursu a mulțumit Comisiei pentru modul în care a fost desfășurată evaluarea.

PUBLICITATE

„Vă mulțumesc pentru obiectivitate și efortul depus în cadrul evaluării mele. Am constatat că a fost colectat un volum considerabil de acte și informații, pe care le-ați analizat riguros”, a declarat procurorul.

În aceeași zi a fost audiat și Alexandru Gaina, procuror în Procuratura Anticorupție. Membrii Completului i-au adresat întrebări privind achiziționarea a două bunuri imobile și a două autoturisme, precum și în legătură cu un posibil dezechilibru dintre venituri și cheltuieli, identificat pentru mai mulți ani din perioada supusă evaluării.

În timpul audierii, procurorul a prezentat explicații și probe în susținerea poziției sale. La solicitarea acestuia, la ședință a participat și un martor, care a oferit detalii privind modul de stabilire a valorii unor bunuri imobile.

La încheierea audierii, Alexandru Gaina a declarat că are încredere în corectitudinea procesului de evaluare.

„Mizez pe profesionalismul, imparțialitatea și corectitudinea Comisiei”, a afirmat procurorul.

Audierile fac parte din procedura de evaluare externă a procurorilor, prin care sunt verificate integritatea etică și financiară a acestora.