Cetățenii Republicii Moldova care au muncit în Canada sau Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Parlamentul a ratificat două acorduri în domeniul securității sociale încheiate cu cele două state.
Noile tratate stabilesc mecanisme care vor permite recunoașterea perioadelor de muncă și de asigurare realizate în Republica Moldova, Canada și Ucraina, oferind astfel acces la diferite tipuri de prestații sociale.
În baza acordului cu Canada, beneficiarii vor putea solicita pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate și pensii de urmaș. Acordul semnat cu Ucraina prevede acordarea pensiilor pentru limită de vârstă, a pensiilor de dizabilitate cauzate de afecțiuni generale, accidente de muncă sau boli profesionale, precum și a pensiilor de urmaș și a ajutorului de deces.
Documentele se vor aplica persoanelor care au activat legal în unul dintre statele contractante, inclusiv lucrătorilor independenți, angajaților detașați, membrilor echipajelor navale și aeriene, precum și personalului misiunilor diplomatice și consulare.
Potrivit prevederilor acordurilor, pensiile vor fi calculate conform principiului proporționalității. Astfel, fiecare stat va achita partea de pensie corespunzătoare perioadei de contribuții realizate pe teritoriul său.
Datele oficiale arată că în Canada locuiesc peste 20.000 de cetățeni moldoveni. În Ucraina sunt înregistrați peste 21.500 de moldoveni cu permis de ședere permanentă și aproape 3.000 cu permis de ședere temporară.
Autoritățile precizează că ambele acorduri au fost încheiate pe termen nedeterminat și fac parte din procesul de extindere a rețelei de protecție socială pentru cetățenii moldoveni aflați peste hotare.
În prezent, Republica Moldova are semnate 23 de acorduri internaționale în domeniul securității sociale, dintre care 18 sunt deja aplicate pentru stabilirea și plata prestațiilor sociale.

