Forțele Armate ale Republicii Moldova vor putea transmite, dona, închiria sau comercializa activele militare care nu mai pot fi utilizate pentru apărarea națională. Un proiect de lege în acest sens urmează să fie examinat în prima lectură de Parlament, la propunerea Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică.
Inițiativa a fost elaborată de Ministerul Apărării și are scopul de a moderniza legislația privind gestionarea bunurilor cu destinație militară aflate în proprietatea statului.
Documentul stabilește un cadru unic pentru identificarea activelor militare care nu mai sunt utile armatei și pentru transmiterea dreptului de proprietate sau de folosință asupra acestora.
Autorii proiectului susțin că legea va înlocui mai multe acte normative considerate depășite și va introduce reguli clare privind gestionarea armamentului, tehnicii militare și produselor cu dublă utilizare, civilă și militară.
Proiectul introduce două noțiuni noi în legislație. Prima este „active cu destinație militară”, categorie care include bunurile utilizate pentru realizarea misiunilor de apărare, precum armamentul și tehnica militară. A doua este „excedent neutilizat”, termen care se referă la activele care nu mai sunt utile sau nu mai pot fi folosite pentru apărarea națională.
Noua lege va permite nu doar vânzarea acestor bunuri, ci și alte forme de transmitere, inclusiv donația, schimbul sau închirierea.
Totodată, proiectul stabilește proceduri clare pentru identificarea excedentului militar și pentru valorificarea acestuia, autoritățile afirmând că mecanismul va fi unul transparent și adaptat cerințelor actuale de securitate.
Ministerul Apărării precizează că măsurile propuse sunt în concordanță cu obiectivele strategice din domeniul apărării și urmăresc eficientizarea administrării activelor statului.

