Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a avut o serie de întrevederi bilaterale cu oficiali europeni și reprezentanți ai statelor candidate la aderarea în Uniunea Europeană, în marja reuniunii informale a Consiliului Afaceri Generale, găzduită de președinția cipriotă a Consiliului UE.
Oficialul moldovean s-a întâlnit cu Marilena Raouna, viceministra pentru Afaceri Europene a Ciprului, Alexandra Papadopoulou, viceministra Afacerilor Externe a Greciei, Sigutus Mitkus, viceministru pentru Afaceri Externe al Lituaniei, Clara Staicu, secretar de stat pentru Afaceri Europene al României, Ines Domingo, secretar de stat pentru Afaceri Europene al Portugaliei, Fernando Mariano Sampedro Marcos, secretar de stat pentru Afaceri Europene al Spaniei, dar și cu Taras Kachka, viceprim-ministru pentru Integrare Europeană și Euro-Atlantică al Ucrainei, precum și Maida Gorčević, ministra Afacerilor Externe a Muntenegrului.
Potrivit Cristinei Gherasimov, discuțiile s-au concentrat pe reformele implementate de Republica Moldova și pe pașii pe care autoritățile de la Chișinău îi pregătesc pentru următoarele luni în procesul de integrare europeană.
„Pentru țara noastră, sprijinul, expertiza și colaborarea cu statele membre ale UE și cele candidate sunt esențiale pentru a ne pregăti cât mai bine și pentru a avansa în parcursul nostru european”, a declarat oficialul.
Reuniunea are loc într-un context în care Republica Moldova încearcă să accelereze procesul de apropiere de Uniunea Europeană, iar autoritățile de la Chișinău mizează pe sprijin politic și tehnic din partea partenerilor europeni pentru implementarea reformelor asumate în negocierile de aderare.




