Parlamentul ar putea introduce noi facilități pentru mediul de afaceri. Un proiect de lege cu mai multe modificări fiscale și vamale a primit aviz pozitiv din partea Comisiei economie, buget și finanțe și urmează să fie examinat în plen.
Inițiativa aparține unui grup de deputați din fracțiunea PAS. Autorii susțin că schimbările urmăresc eliminarea unor blocaje apărute în aplicarea legislației și crearea unui cadru mai previzibil pentru activitatea companiilor.
Una dintre modificări vizează situațiile în care statul întârzie plățile către companii. Proiectul propune o excepție la suspendarea operațiunilor pe conturi atunci când restanțele fiscale ale unui contribuabil apar din cauza faptului că o instituție bugetară nu și-a achitat obligațiile față de acesta. Măsura se va aplica doar în limita datoriei pe care instituția publică o are față de companie și în cadrul fondurilor aprobate în buget.
Proiectul introduce și o facilitate vamală pentru anumite materii prime care nu pot fi produse în Republica Moldova. Acestea vor putea fi importate fără taxă vamală dacă sunt utilizate în procese de producție. Lista include piure din fructe tropicale, suc concentrat de lămâie și de rodii, ulei de palmier, ulei de cocos, precum și fibre sintetice neprelucrate din poliester și polipropilenă, utilizate în industria ușoară și în sectorul agroalimentar.
Schimbări sunt propuse și pentru procedurile de achiziții publice. Antreprenorii vor putea alege forma de constituire a garanției de bună execuție a contractelor. Până acum, legea impunea în mod obligatoriu garanția bancară, ceea ce reducea lichiditățile firmelor participante la licitații.
În același timp, autoritățile propun sancțiuni mai dure pentru instituțiile care stabilesc criterii de participare discriminatorii la licitații publice. Amenda pentru restricționarea accesului operatorilor economici la procedurile de atribuire ar putea ajunge până la 10 000 de lei, față de maximum 3 000 de lei în prezent.
Proiectul de lege urmează să fie dezbătut și votat în ședința plenară a Parlamentului. Dacă va fi adoptat, noile reguli ar urma să modifice Codul fiscal și legislația privind achizițiile publice.


