Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au contestat sentința aplicată complicelui lui Nicanor Ciochină în dosarul accidentului mortal produs în 2024 la Boldurești. Aceștia consideră că pedeapsa stabilită de instanță este prea blândă și cer o sancțiune mai dură.
Potrivit PCCOCS, complicele l-a ajutat pe fostul primar, care a lovit mortal un adolescent de 14 ani și a părăsit locul accidentului. Pentru a ascunde implicarea mașinii conduse de edil, bărbatul ar fi montat plăcuța de înmatriculare a vehiculului implicat pe o altă mașină de același model, încercând să creeze o pistă falsă pentru anchetatori.
Judecătoria Chișinău l-a condamnat pe complice la doi ani de închisoare, cu suspendarea parțială a executării pedepsei. Instanța a stabilit că doar șase luni trebuie executate în penitenciar.
În ziua pronunțării sentinței, inculpatul a fost reținut de oamenii legii, deoarece era anunțat în căutare. Acesta se află în prezent în penitenciar.
Procurorii au atacat decizia la Curtea de Apel Centru și solicită majorarea pedepsei la trei ani de închisoare, sancțiunea maximă prevăzută de lege pentru această infracțiune.
În același dosar, fostul primar Nicanor Ciochină a fost condamnat la șapte ani de închisoare, pedeapsa maximă stabilită de Codul penal pentru fapta comisă.
Sentința nu este definitivă. Dosarul urmează să fie examinat de instanța de apel. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției.

