Procedura de achiziționare a activelor Lukoil Moldova de către un consorțiu american continuă, iar următoarea etapă este stabilirea costului final în instanță. Anunțul a fost făcut de directorul Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari.
Potrivit oficialului, este vorba despre stațiile de alimentare care aparțin unor persoane incluse pe lista de restricții aprobată de autorități. Cojuhari a subliniat că, din punct de vedere legal, procesul nu a fost suspendat și se desfășoară conform procedurilor.
Directorul APP a precizat că Ambasada Statelor Unite a confirmat că sunt în curs pregătirile pentru achitarea diferenței dintre avans și sumele deja plătite de stat. Instanța urmează să decidă dacă valoarea stabilită pentru tranzacție este corectă.
Vânzarea face parte din acordul prin care compania rusă Lukoil își cedează activele externe unei firme americane, în contextul sancțiunilor impuse de SUA. Consorțiul va prelua și activele Lukoil Moldova.
În perioada de tranziție au fost semnalate probleme tehnice la plățile cu cardul în unele stații. Agenția Servicii Publice a anunțat anterior că două bănci comerciale au blocat conturile companiei, după ce au constatat neconcordanțe între datele prezentate de Lukoil și informațiile din Registrul de Stat al Unităților de Drept.

