Noi scumpiri pentru călătorii. Cât costă biletele la transportul interraional din 5 iunie

Redacția SafeNews

După doar câteva zile de la ultima ajustare a tarifelor, călătorii care circulă pe rutele interraionale vor plăti din nou mai mult pentru bilete. Agenția Națională Transport Auto a majorat, începând cu 5 iunie, tariful plafon pentru transportul regulat de pasageri, decizie care va influența costul călătoriilor pe mai multe trasee din țară. Principala cauză invocată este creșterea prețului motorinei, indicator utilizat la calcularea tarifelor.

Potrivit noilor calcule, tariful plafon pentru transportul interraional de persoane a fost stabilit la 1,04 lei pentru fiecare kilometru parcurs de un pasager. Creșterea este de aproximativ 3% față de plafonul aplicat din 29 mai, când tariful maxim era de 1,01 lei/km pentru vehiculele din categoria de confort I.

Schimbarea se va resimți direct în buzunarul călătorilor, mai ales pe rutele lungi. De exemplu, pentru cursa Chișinău – Briceni, una dintre cele mai extinse din țară, cu o lungime de aproximativ 250 de kilometri, prețul maxim al biletului poate ajunge la circa 260 de lei. Cu doar o săptămână în urmă, aceeași călătorie era plafonată la aproximativ 252,5 lei.

PUBLICITATE

Majorarea vine pe fondul creșterii costurilor de operare pentru transportatori. Unul dintre indicatorii principali utilizați la calcularea tarifelor este prețul motorinei. Datele Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică arată că, în perioada 29 mai – 4 iunie 2026, prețul mediu al unui litru de motorină a constituit 28,02 lei.

Actualizarea tarifelor are loc la doar câteva zile după ce ANTA anunțase reducerea plafoanelor pentru transportul regulat de pasageri. La acel moment, pentru cursele interraionale fusese stabilit un tarif maxim de 0,89 lei/km pentru vehiculele din categoria de confort II și de 1,01 lei/km pentru categoria de confort I.