O rețea specializată în fraude financiare, care a prejudiciat cetățeni din România cu peste un milion de lei, a fost destructurată în urma unei operațiuni comune desfășurate de autoritățile din Republica Moldova și România, cu sprijinul Eurojust și Europol.
Potrivit Inspectoratului Național de Investigații, gruparea activa din iulie 2025 și opera prin intermediul unor call-centre. Suspecții contactau victimele și le convingeau să instaleze aplicații de acces la distanță pe telefoane. Ulterior, obțineau controlul asupra dispozitivelor și efectuau transferuri de bani către platforme de criptomonede.
În unele cazuri, victimele erau determinate să contracteze credite de la organizații de microfinanțare, iar sumele erau transferate imediat către conturi controlate de membrii rețelei.
În cadrul investigației, oamenii legii au efectuat percheziții în Republica Moldova și România, la domicilii, sedii de call-centre și companii fictive folosite pentru a masca activitatea ilegală.
Doi dintre cei trei organizatori principali au fost reținuți. Al treilea este cercetat în stare de libertate și cooperează cu ancheta.
În total, 26 de persoane au statut de învinuit. Procurorii urmează să aplice sechestru pe bunuri și conturi în valoare de peste 9 milioane de lei, pentru recuperarea prejudiciului și confiscarea veniturilor obținute ilegal.

