Acasă Politic Mesajul Maiei Sandu după ce a fost înregistrată oficial în cursă

Mesajul Maiei Sandu după ce a fost înregistrată oficial în cursă

0

Candidata la funcția de președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu o reacție după ce a fost înregistrată oficial în cursa prezidențială. În mesaj, Maia Sandu le mulțumește tuturor celor care au colectat semnături pentru ea.

„Le mulțumesc tuturor celor care au colectat semnături și au discutat cu oamenii în sate, la corturi, în curțile blocurilor din Chișinău. Cei mai mulți dintre oamenii care muncesc în campanie nu se află în lumina reflectoarelor, nu-i vedeți sau auziți la televizor. Însă anume ei sunt eroii campaniei. 

Acești oameni se implică în schimbarea pe care o dorim cu toții, trecând peste greutăți, peste disconfortul de a se trezi la 5 dimineața și a merge până noaptea târziu prin satele Moldovei, și datorită efortului lor imens vom învinge”, a menționat Maia Sandu.

Totodată, liderul PAS anunță că vineri, 2 octombrie, la 11:00, începe campania electorală.

„Mergem spre victorie și schimbare. Datoria noastră este de a proteja sănătatea oamenilor, de aceea vom organiza un eveniment la care vă invităm să participați online”, a mai scris Sandu.

știri.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.