VIDEO | Bărbat reținut pentru șantaj: o femeie ar fi fost constrânsă să achite peste 6.700 de euro

Redacția SafeNews

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) au documentat un caz de șantaj, sesizat la începutul lunii ianuarie, în care o femeie de 40 de ani și apropiații acesteia ar fi fost amenințați pe parcursul mai multor ani.

Potrivit investigațiilor preliminare, în perioada 2022–2026, un grup de persoane, aflate încă în curs de identificare, ar fi amenințat victima cu violență, moarte, răspândirea unor informații defăimătoare și publicarea de imagini intime pe rețelele de socializare. În urma acestor acțiuni, victimele ar fi fost constrânse să transmită mijloace financiare în valoare totală de 6.769 de euro.

Ca urmare a acțiunilor operative și a măsurilor speciale de investigație, polițiștii au identificat principalul suspect — un bărbat de 24 de ani, căutat din anul 2023 de Inspectoratul de Poliție Glodeni. Acesta a mai fost condamnat anterior la cinci ani de închisoare pentru comiterea mai multor infracțiuni.

PUBLICITATE

La data de 15 ianuarie 2026, suspectul a fost reținut în municipiul Chișinău, cu suportul polițiștilor din cadrul BPDS „Fulger” și al procurorilor PCCOCS. Acesta a fost plasat în izolatorul de detenție preventivă. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul său, oamenii legii au ridicat mai multe mijloace de comunicare care ar fi fost utilizate în scop infracțional.

Conform legislației penale, persoana găsită vinovată de comiterea infracțiunii de șantaj riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 10 ani, precum și amendă în mărime de la 92.500 la 117.500 de lei.

Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea completă a circumstanțelor cazului.

ETICHETE: