Trafic intens la frontieră în ultimele 24 de ore. Peste 80 de mii de persoane au traversat hotarul Republicii Moldova.
Poliția de Frontieră anunță 80.404 traversări înregistrate într-o singură zi. Totodată, 22 de cetățeni străini nu au primit permisiunea de intrare în țară.
Cel mai mare flux s-a înregistrat la Aeroportul Internațional Chișinău, cu 19.874 traversări. Urmează punctul Leușeni, cu 14.359 persoane, Sculeni cu 9.395, Otaci cu 7.102 și Palanca cu 2.574 traversări.
În același interval, polițiștii de frontieră au constatat mai multe încălcări. Au fost depistate două cazuri de folosire a documentelor false. Patru persoane au încălcat regulile de ședere și intrare în Republica Moldova. Alte nouă cazuri vizează încălcarea regimului frontierei de stat și a regulilor de trecere a hotarului.
Pentru a reduce timpul de așteptare, autoritățile recomandă rute alternative. Dacă alegi Leușeni, poți merge prin Leova sau Cahul. Pentru Sculeni, optează pentru Costești sau Lipcani. La Palanca, poți folosi punctul Tudora.
Poliția de Frontieră îndeamnă călătorii să se informeze din timp și să aleagă punctele mai puțin aglomerate.


