În perioada 8–14 decembrie 2025, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat au depășit 905 milioane de lei. De la începutul anului, Serviciul Vamal a colectat circa 38,9 miliarde de lei, realizând 100% din cifra de control stabilită.
Totodată, în aceeași perioadă, persoane fizice au introdus bunuri care depășesc limita neimpozabilă, fiind încasate plăți vamale de aproximativ 35,4 milioane de lei, reprezentând 3,9% din totalul încasărilor săptămânale.
Banii colectați sunt virați direct în bugetul de stat și utilizați pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale și alte nevoi publice.
În săptămâna 8–14 decembrie au fost procesate 13.809 declarații vamale, iar fluxul de transport a înregistrat 73.771 de traversări. Cele mai tranzitate puncte vamale rămân Leușeni și Sculeni, cu 16.003, respectiv 13.228 de traversări.


