Parlamentul a votat în prima lectură proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) pentru anul 2026, care prevede majorarea alocațiilor și indexarea pensiilor.
Alocația la nașterea copilului va crește cu 536 de lei, ajungând la 21.886 de lei. În paralel, copiii cu vârsta de până la doi ani vor continua să primească o indemnizație lunară de 1.000 de lei, cuantum păstrat din 2022.
Pensii și prestații sociale vor fi indexate cu 6,8% începând cu 1 aprilie 2026, beneficiari urmând să fie peste 665.000 de pensionari.
Bugetul asigurărilor sociale pentru anul viitor este estimat la 51,45 miliarde de lei, în creștere cu 4,2% față de 2025. Majoritatea fondurilor, peste 34 de miliarde de lei, vor fi alocate protecției persoanelor în vârstă.
De asemenea, proiectul prevede creșterea sprijinului pentru familiile vulnerabile, persoanele cu dizabilități și copiii, inclusiv prin crearea a 2.000 de noi locuri în creșe și extinderea rețelei de centre pentru victimele violenței în familie.
Documentul urmează să fie examinat de Parlament în lectura a doua.


