Acasă Politic Pro Moldova: Vom acționa în judecată democrații și socialiștii care propagă falsuri...

Pro Moldova: Vom acționa în judecată democrații și socialiștii care propagă falsuri despre plecările din PDM

0

Grupul Parlamentar Pro Moldova anunță că îi va acționa în judecată pe exponenții PDM și PSRM care „propagă falsuri și calomnii la adresa persoanelor care au refuzat să rămână servili PSRM și liderului neformal al acestora Igor Dodon”. Declarația a fost făcută de Pro Moldova ca răspuns la multiplele acuzații false aduse de PDM foștilor colegi.

„Înțelegem umilința președintelui Pavel Filip și a câtorva colegi ai săi din fostul Guvern, subliniată de puterea celorlalți de a renunța la favorurile generoase, oferite de fratele mai mare din alianță, dar acest lucru nu este un motiv pentru atacuri nefondate și distribuirea falsurilor. În condițiile în care, mai mulți deputați au plecat decât au rămas și mai multe organizații teritoriale au aderat la PRO MOLDOVA decât au acceptat postura de copil de casă al PSRM, ar fi corect pentru cineva în proces de curățare să caute problema în propria curte”, se menționează într-un comunicat al Pro Moldova.

Grupul parlamentar mai susține că deputații PDM pleacă „pentru că au obținut mandate de deputat prin încrederea oamenilor și nu pentru favoruri”.

„Este dificil pentru conducerea actuală a PDM să înțeleagă că există și alte unități de măsură decât banii și funcțiile, motiv din care, în partid, ar putea rămâne curând doar cei doi președinți și câțiva foști cu aspirații de ambasadori”, se mai arată în declarație.

Menționăm că ieri deputatul PDM, Efrosinia Grețu a anunțat că părăsește formațiunea și aderă la grupul „Pro Moldova”. Astfel, în fracțiunea PSRM rămân 37 de deputați, iar în PDM – 13 deputați. Respectiv, coaliția de guvernare nu are suficiente voturi pentru a adopta legi, numărul necesar fiind 51.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.