Acasă Politic Reacția lui Dodon la acuzațiile lui Usatîi privind sejurul de lux în...

Reacția lui Dodon la acuzațiile lui Usatîi privind sejurul de lux în Rusia

0

Igor Dodon refuză să comenteze acuzațiile lui Renato Usatîi în care spune că costul unei nopți de sejur a președintelui la sanatoriul din Moscova a costat cât salariul șefului statului pentru o lună.

Mai mult, Dodon îl numește pe Usatîi șacal și a evitat să citească întrebarea în întregime în timpul live-ului „Președintele răspunde”.

Igor Dodon a început să citească întrebarea adresată de Adevărul.ro.

„Domnule președinte, Renato Usatîi vă acuză că în luna august…”, a citit Dodon după care a început să zâmbească.

„Eu am spus că nu am să numesc numele la tot felul de… oponenți politici și concurenții electorali. Eu v-am spus (Sobaka laet, șakalî pîtaiutsa ukusiti [n.red. trad.rus. Câinele latră, șacalii încearcă să muște]) iată cazul – șakal. Țineți minte filmul Mowgli. Era un șakalionac mic lângă tigru… nu Mowgli sau Mowgli? și spunea dar noi mergem la nord. Iată aceștia sunt dintre cei care… nu au altă agendă doar să muște câte un pic, să facă gălăgie”, a răspuns președintele, repetând că câinii latră, dar caravana merge înainte.

„Eu vreau să discutăm despre lucruri concrete, constructive. Ce facem. Cum dezvoltăm Republica Moldova”, a adăugat președintele.

Amintim că candidatul Partidului Nostru la prezidențiale, Renato Usatîi, a sunat ieri la sanatoriul din Rusia în care s-a odihnit recent Igor Dodon împreună cu soția sa. Pentru o noapte de odihnă Dodon ar fi achitat 20 de mii de lei, ceea ce reprezintă echivalentul salariului său lunar. Usatîi a contactat sanatoriul respectiv, s-a prezentat drept deputatul Eugeniu Nichiforciuc din R. Moldova și s-a interesat despre prețurile pentru un sejur similar cu cel al președintelui și al soției sale.

Usatîi a publicat discuția cu reprezentații centrului sanatorial, care anunță prețurile pentru recreere în acest centru și confirmă indirect că Igor Dodon și soția sa au fost clienți.

deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.