Indemnizația unică la nașterea copilului va crește în 2026 cu 536 de lei

Redacția SafeNews

Părinții din Republica Moldova vor primi o indemnizație unică mai mare la nașterea copilului începând cu anul 2026. Suma va crește de la 21.350 de lei, cât era în 2025, la 21.886 de lei, reprezentând o majorare de 536 de lei.

Modificarea este prevăzută într-un proiect de hotărâre care propune ajustarea anexei nr.1 a Regulamentului privind stabilirea și plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii. Proiectul a fost elaborat pe baza legii prestațiilor sociale pentru copii, care prevede că indemnizația se calculează anual în funcție de valoarea coșului minim de bunuri necesare la nașterea copilului, calculată pentru anul precedent.

De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2026, indemnizația unică va fi acordată automat mamei, pe baza datelor din Registrul de Stat al Populației privind nașterea copilului, fără ca aceasta să fie nevoită să depună o cerere.

PUBLICITATE

Autoritățile susțin că aceste măsuri vin în sprijinul familiilor și urmăresc simplificarea procedurilor pentru beneficiarii prestațiilor sociale.