Licitație cu strigare: Primăria Chișinău pune în vânzare terenuri pentru construcții și parcări

Redacția SafeNews

Primăria municipiului Chișinău organizează pe 17 decembrie o nouă licitație funciară cu strigare pentru vânzarea și cumpărarea a 11 terenuri situate în intravilanul capitalei. La concurs pot participa atât persoane fizice și juridice din Republica Moldova, cât și investitori străini, prețurile de pornire variind între 700 de mii și 35 de milioane de lei.

Suprafața loturilor scoase la licitație este cuprinsă între 0,035 și 0,551 hectare. Printre terenurile disponibile se numără o parcare auto provizorie în sectorul Râșcani, un lot pe strada Ciocârliei destinat construcțiilor locative și un teren similar pe strada Călușari.

Licitația va începe la ora 10:00 și va avea loc în sala de ședințe a Preturii sectorului Centru din municipiul Chișinău.

PUBLICITATE