În noaptea de 19 noiembrie 2025, Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a raportat detectarea unei drone neidentificate la aproximativ 2.000 de metri de linia frontierei de stat, pe direcția Săiți (RM) – Lesnoe (UA). Aparatul de zbor s-a deplasat la o altitudine de până la 100 de metri, pe traseul Alexandrovca (UA) – Săiți (RM), îndreptându-se apoi spre Tocuz și Opaci.
Partea ucraineană a confirmat observarea dronei pe teritoriul Ucrainei, precizând că nu transporta încărcătură explozivă. Ministerul Apărării al Republicii Moldova nu a confirmat survolarea spațiului aerian național.
Zona pe unde ar fi trecut drona este verificată, iar până în prezent nu au fost identificate obiecte care să prezinte riscuri pentru siguranța cetățenilor. Poliția de Frontieră continuă să supravegheze frontiera și să colaboreze cu instituțiile naționale și partenerii internaționali.


