Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, solicită Uniunii Europene să sisteze finanțarea Ucrainei, invocând recentele acuzații de corupție apărute la Kiev. Oficialul ungar a declarat că „Bruxelles-ul trebuie să înceteze să mai trimită banii cetățenilor europeni în Ucraina”, în contextul scandalului ce vizează compania energetică de stat Energoatom.
Într-o postare pe Facebook, Szijjarto a acuzat instituțiile europene că, „de ani de zile, finanțează activitatea statului ucrainean fără o transparență clară”.
„Între timp, în Ucraina înflorește corupția, astfel că nu este deloc surprinzător că nimeni încă nu a văzut un raport exact privind cheltuirea fondurilor primite de la UE (…). Și ce vrea Bruxelles-ul? Să trimită și mai mulți bani în Ucraina, președintelui Zelenski, în anturajul căruia a fost descoperită recent o amplă rețea de corupție (…)”, a scris șeful diplomației ungare.PUBLICITATE
Ministrul a adăugat că partidul aflat la guvernare, Fidesz, „nu va permite ca banii contribuabililor maghiari să ajungă în Ucraina”, precizând că o eventuală schimbare de putere ar putea schimba această abordare:
„Desigur, în cazul unui guvern care sprijină Bruxelles-ul și este aliat al Ucrainei, situația ar fi alta (…)”.
Declarațiile vin pe fondul anchetei desfășurate de Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU), care a descoperit o presupusă schemă de corupție în compania națională Energoatom. Potrivit anchetei, omul de afaceri Timur Mindici, fost partener al președintelui Zelenski, ar fi avut legături cu mai mulți foști oficiali de rang înalt, inclusiv cu fostul ministru al Energiei, Herman Galușcenko, și fostul ministru al apărării, Rustem Umerov.
Ca urmare a investigației, premierul Iulia Sviridenko a anunțat suspendarea lui Galușcenko din funcția de ministru al Justiției.


