Poliția de Frontieră anunță că, în cursul zilei de astăzi, pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău, a fost identificat un bagaj suspect în care s-ar putea afla o substanță explozivă.
Ca urmare, autoritățile au intervenit de urgență, evacuând atât pasagerii, cât și personalul din incinta aeroportului. La fața locului acționează în prezent echipele specializate ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), care desfășoară verificări și proceduri specifice în astfel de cazuri.
Activitatea aeroportuară a fost temporar suspendată, iar procedura de check-in este în acest moment oprită. Există posibilitatea ca zborurile planificate să sufere întârzieri sau reprogramări.
Poliția de Frontieră recomandă tuturor călătorilor care au zboruri programate în cursul zilei să verifice în timp real statusul acestora pe site-ul oficial al aeroportului și să urmeze indicațiile autorităților.
„Mizăm pe înțelegerea cetățenilor și îi îndemnăm la calm. Revenim cu detalii imediat ce situația o va permite”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.

Știre în curs de actualizare


