Un grav accident rutier a avut loc miercuri, 8 octombrie, în satul Hagimus, raionul Căușeni, unde o mașină a derapat și s-a izbit frontal de un copac, lăsând două persoane încarcerate între fiarele contorsionate ale vehiculului.
Potrivit autorităților, totul s-a petrecut în jurul orei 15:30, când un autoturism de model Honda CR-V, care se deplasa cu viteză excesivă, a pierdut controlul într-o curbă, pe un carosabil umed. În urma impactului violent, șoferul și pasagerul au rămas blocați în mașină.
Echipajul de salvatori din cadrul Unității de pompieri Căușeni a intervenit rapid, reușind să descarcereze victimele în stare critică. Șoferul, un bărbat de 32 de ani, a fost găsit inconștient, iar pasagerul, în vârstă de 37 de ani, avea fracturi la picioare și era semiconștient.
Ambii au fost preluați de ambulanță și transportați de urgență la Spitalul Raional Căușeni pentru îngrijiri medicale.
Poliția investighează circumstanțele exacte ale producerii accidentului, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează șoferii să circule cu prudență sporită, mai ales pe timp de ploaie și carosabil alunecos.



