Acasă Politic Fosta ministră a Justiției Olesea Stamate comentează distincția oferită de Dodon unui...

Fosta ministră a Justiției Olesea Stamate comentează distincția oferită de Dodon unui fost interlop

1

„Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a ajuns deja să decoreze foști lideri interlopi. Acest om, deși ocupă oficial postul de președinte al țării, se comportă ca la piață. Împarte distincții în stânga și în dreapta, ca la târg”.

Declarațiile au fost făcute de către fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate, după ce președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, l-a decorat pe controversatul om de afaceri, Mihail Aizin.

Totodată, Olesea Stamate a menționat că președintele Republicii Moldova „nu înțelege că deși are competența de a oferi distincții de stat, acestea nu sunt distincții marca Dodon.

Acestea sunt distincții de stat. Or oamenii care primesc aceste distincții le vor purta și după ce pleacă Dodon din funcție. Și nouă tuturor, ca cetățeni ai acestei țări, nu trebuie să ne fie rușine de cei care au primit asemenea distincții”.

În context, fosta ministră a Justiției a mai spus că „beneficiarii acestor distincții ar trebui să fie un etalon al comportamentului și realizărilor deosebite în domeniul său de activitate. Dar Dodon îi măsoară pe toți după propria măsură. E timpul să scăpăm de acest olecuțâcă președinte, până nu-i prea târziu”.

Precizăm că controversatul om de afaceri, Mihail Aizin, alias Kitaeț, cunoscut în anii 90 ca lider al unui grup criminal organizat, a fost decorat recent de președintele Igor Dodon cu ordinul Gloria Muncii. Aizin s-ar afla și în spatele unor atacuri raider, a scris anticoruptie.md.

tv8.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.