Un fost secretar al organizației teritoriale Rîșcani a Partidului Politic „Șor” a fost trimis în judecată, fiind acuzat că ar fi participat la finanțarea ilegală a formațiunii din sursele unui grup criminal organizat. Potrivit Procuraturii Anticorupție, inculpatul ar fi fost implicat în activități de colectare și direcționare a banilor obținuți ilicit, în perioada iulie – octombrie 2022.
Cazul face parte dintr-o anchetă mai amplă lansată în 2022, iar dosarul care îl vizează a fost separat și finalizat în 2024. În această perioadă, susțin anchetatorii, inculpatul ar fi colaborat cu structuri de conducere ale partidului – inclusiv vicepreședinți și persoane responsabile de transportul fondurilor – pentru a facilita circulația a peste 1,4 milioane de lei, bani care ar fi fost folosiți pentru activități politice.
Procurorii susțin că fostul secretar nu doar că ar fi cunoscut proveniența ilegală a fondurilor, dar ar fi oferit și sprijin direct pentru utilizarea acestora în interesul partidului. În ciuda probelor, acesta nu își recunoaște vinovăția.
Cazul urmează să fie examinat în fond de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă de la 2 la 7 ani de închisoare, amendă de la 57.500 la 92.500 de lei și interdicția de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de până la 5 ani.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.