Un bărbat a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare după ce a recunoscut că a fost implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa” (ALDE), folosind fonduri provenite dintr-un grup criminal condus de Ilan Șor.
Sentința a fost pronunțată pe 19 septembrie de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției. Pe durata termenului de probă, inculpatul va rămâne sub supravegherea autorităților, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii, are interdicția de a părăsi țara.
Ancheta a scos la iveală că, în vara anului 2023, inculpatul a fost recrutat de Ilan Șor pentru a intermedia transferul de bani către conducerea ALDE. În decurs de patru luni, acesta a transmis aproape jumătate de milion de dolari americani — echivalentul a peste 8 milioane de lei moldovenești — către secretarul general al partidului.
Dosarul în care a fost pronunțată această condamnare a fost disjuns dintr-o anchetă penală mai amplă, care este încă în desfășurare. Autoritățile susțin că scopul finanțării ilegale era consolidarea formațiunii politice ALDE.
Cercetările au fost desfășurate cu sprijinul Centrului Național Anticorupție și al Serviciului de Informații și Securitate. Deși hotărârea este definitivă, ea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.