Partidele desprinse din vechiul Partid Democrat din Moldova (PDM), inclusiv formațiunea „Respect Moldova”, vor merge pe drumuri separate la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Declarația a fost făcută de Eugeniu Nichiforciuc, vicepreședinte pentru Dezvoltare Strategică și fondator al Partidului „Respect Moldova”, în cadrul emisiunii „Gonța Media” realizată de jurnalistul Gheorghe Gonța. Afirmația vine în contextul apelurilor lansate de fostul președinte și fondator al PDM, Dumitru Diacov, care și-a îndemnat foștii colegi să se unească la scrutinul din toamnă pentru a-și spori șansele de accedere în Parlament.
Potrivit lui Nichiforciuc, fiecare formațiune succesoare a PDM își asumă propria identitate, echipă și strategie electorală. Diferențele de viziune, de lideri și de poziționare fac imposibilă, cel puțin în această etapă, o colaborare comună.
„Așezarea tuturor componentelor la masă, în condițiile actuale, reprezintă un moment depășit, cel puțin în această etapă electorală. Cred că la această întrebare se poate reveni după alegeri, în funcție de rezultate, și de luat o anumită decizie. Astăzi toate cele trei formațiuni au drumul lor. Sunt situații în care noi nu vrem să ne afiliem cu anumite persoane. Astăzi, Partidul „Respect Moldova” își urmează drumul, având în frunte numele și experiența lui Marian Lupu. Aceasta este identitatea noastră, calea pe care mergem împreună și angajamentul față de oameni”, a declarat Nichiforciuc.
În ceea ce privește apelul lui Dumitru Diacov, Eugeniu Nichiforciuc spune că îi împărtășește regretul pentru soarta PDM, distrus de decizii iresponsabile care au șters identitatea unei formațiuni construite în trei decenii.
„Pe mine, în general, mă sensibilizează domnul Diacov. Am un respect deosebit față de dumnealui, iar atunci când spune ceva o face cu suflet, din inimă și sincer. Noi avem o relație foarte bună, comunicăm și mai apelăm la un sfat, pentru că are o experiență valoroasă. Știu durerea prin care a trecut atunci când Partidul Democrat a fost redenumit în Social Democrat, la acel congres. Dumnealui a fost sigura persoană care s-a opus schimbării denumirii, iar după aceea a plecat din formațiune, declarând că poate fi membru doar al unui singur partid. Totuși, viziunea domnului Diacov de a renaște PDM, este una mai degrabă emoțională. Împărtășesc regretul său pentru soarta PDM, distrus de decizii iresponsabile și interese meschine, care au șters identitatea unei formațiuni cu istorie și tradiții, construită timp de 30 de ani”, a concluzionat Eugeniu Nichiforciuc.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.