Tot mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova aleg să-și plaseze economiile în obligațiuni de stat, considerate una dintre cele mai sigure forme de investiții. În ultimul an, suma totală investită a depășit 648 milioane de lei, potrivit informațiilor prezentate de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Investițiile au fost realizate prin intermediul platformei online eVMS.md, în cadrul a șapte emisiuni organizate de Ministerul Finanțelor. Această platformă, lansată în vara anului trecut, le permite cetățenilor să achiziționeze direct valori mobiliare de stat, fără proceduri complicate.
Cei interesați pot profita de o nouă rundă de subscriere, deschisă până pe 27 august. Este a doua sesiune din cele trei planificate pentru trimestrul al treilea din 2025. Dobânzile oferite sunt fixe și atractive:
• 6,8% anual pentru obligațiuni cu scadență de trei ani
• 7% anual pentru obligațiuni cu termen de patru ani
Dobânzile sunt achitate semestrial direct în contul bancar al investitorului, iar veniturile obținute sunt neimpozabile.
În perioada 21–30 iulie 2025, peste 300 de persoane au participat la subscriere, investind în total 18 milioane de lei.
Următoarea sesiune este programată între 8 și 17 septembrie 2025. Calendarul complet al emisiunilor este publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor și pe platforma eVMS.md.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.