Acasă Politic Lideri teritoriali ai PDCM pleacă din partid alături de susținători

Lideri teritoriali ai PDCM pleacă din partid alături de susținători

0

Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) a rămas fără doi dintre liderii săi teritoriali, după ce Alexandru Pleșca, președintele Organizației Teritoriale Sângerei, și Teodor Cuculescu, președintele Organizației Teritoriale Rezina, au anunțat public, că renunță la calitatea de membri ai formațiunii și la funcțiile de conducere pe care le dețineau.

Într-o postare pe rețelele sociale, Alexandru Pleșca a scris că decizia de a părăsi partidul este una personală și a fost urmată și de echipa sa locală, fără influențe externe, din motive care nu îi mai permit continuarea activității politice în cadrul PDCM, transmite Știri.md.

El a subliniat că nu dorește să obstrucționeze activitatea fostei sale formațiuni și că optează pentru păstrarea unor relații cordiale cu foștii colegi.

„Considerăm absolut necesar a mulțumi echipei PDCM și conducerii acestuia pentru experiența obținută pe parcursul colaborării și urăm succes în vederea realizării obiectivelor PDCM”, a scris Pleșca, solicitând excluderea sa din toate structurile de conducere ale partidului.

La rândul său, Teodor Cuculescu a anunțat că retragerea sa, decisă pe 5 august, este susținută și de echipa din Rezina – consilieri, primari și susținători. Motivul invocat este lipsa de consonanță cu viziunile și direcția actuală de dezvoltare a formațiunii.

„Îndemn conducerea PDCM să nu tergiverseze procedura de radiere din registrul membrilor și excluderea mea din Consiliul Național Politic, precum și să nu-mi îngrădească dreptul de a participa în viața politică a Republicii Moldova”, a menționat Cuculescu.

Conducerea PDCM nu a venit, deocamdată, cu o reacție la anunțurile lui Alexandru Pleșca și Teodor Cuculescu.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.