Acasă Justiţie Ion Creangă, acuzat de trădare de patrie, plasat sub control judiciar

Ion Creangă, acuzat de trădare de patrie, plasat sub control judiciar

0

Fostul șef al Direcției Juridice a Parlamentului, Ion Creangă, acuzat de trădare de patrie și complot împotriva statului, a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi municipiul Chișinău, iar următoarea sa audiere în instanță este programată pentru 14 august.

Potrivit procurorului Dumitru Ștefîrță, procesul a ajuns aproape de faza dezbaterilor, scrie radiomoldova.md.

„Martorii acuzării au fost deja audiați, iar inculpatul a solicitat anumiți martori ai apărării. O parte a fost audiată, alții nu au putut fi prezenți. După audieri, urmează să fie prezentate probe suplimentare, dacă părțile le vor avea, după care vor urma dezbaterile”, a explicat acesta.

Avocatul Gheorghe Ionaș a menționat că Ion Creangă a fost eliberat pe 23 iulie 2025, după ce a petrecut un an în arest preventiv.

„Măsura preventivă actuală este liberarea provizorie sub control judiciar, dispusă după expirarea termenului de un an de arest”, a declarat apărătorul.

În acest dosar, au fost programate până acum 35 de ședințe de judecată, dintre care doar cinci s-au desfășurat, restul fiind întrerupte.

Reamintim că Ion Creangă, șeful suspendat al Direcției Juridice a Parlamentului de la Chișinău, a fost reținut la sfârșitul lunii iulie a anului trecut pentru că ar fi furnizat informații secrete unui angajat al Ambasadei Rusiei de la Chișinău. Acestea puteau fi folosite în defavoarea intereselor țării. Creangă ar fi avut și un contract cu diplomatul rus și chiar era remunerat cu sume între 500 și 2.000 de dolari pentru informațiile furnizate. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 20 de ani de închisoare.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.