Un angajat al Inspectoratului de Poliție Rîșcani, împreună cu complicele său, sunt cercetați penal pentru trafic de influență, fiind reținuți pentru 72 de ore. Cei doi bărbați sunt acuzați că au pretins o sumă de bani de la un cetățean, promițând că vor influența o decizie într-un dosar penal aflat în examinare.
Potrivit materialelor cauzei, în perioada 31 iulie – 3 august 2025, angajatul IP Rîșcani, acționând în complicitate cu o altă persoană, ar fi cerut 100.000 de lei de la un cetățean, susținând că are influență asupra unui conducător din cadrul organului de urmărire penală și că poate interveni pentru a obține o soluție favorabilă în dosarul acestuia.
Acțiunea a fost posibilă grație denunțului depus de către cetățeanul vătămat, care a alertat autoritățile. În urma cercetărilor și a acțiunilor speciale de investigație desfășurate de SPIA, cei doi suspecți au fost reținuți în flagrant în data de 4 august 2025, în momentul în care au primit suma de 90.000 de lei, transmițându-i sub controlul SPIA.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate sume de bani, documente, telefoane mobile și alte obiecte relevante, care probează implicarea acestora în infracțiunea de trafic de influență.
Investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica toți cei implicați în acest caz.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.