Acasă Diverse Fulger de Cartea Recordurilor: S-a întins pe o distanță de 830 de...

Fulger de Cartea Recordurilor: S-a întins pe o distanță de 830 de kilometri

0

Un fulger uriaș, care a străbătut cerul american pe o distanță de 829 de kilometri, a devenit oficial cel mai lung fulger înregistrat vreodată pe planetă, anunță ABC News Australia.

Fenomenul, care a avut loc în 2017 în timpul unei furtuni de amploare din Texas, a fost confirmat de Organizația Meteorologică Mondială (WMO) abia după analizarea imaginilor din satelit.

„Acest nou record demonstrează clar forța incredibilă a naturii”, a transmis Randall Cerveny, raportor pentru fenomene extreme meteorologice și climatice în cadrul WMO.

Descoperirea nu a fost întâmplătoare. Cercetătorii au revizuit imaginile din satelit ale furtunii și au identificat o „megadescărcare electrică”, cunoscută în termeni științifici drept „megaflash”.

Fulgerul este un arc electric luminos care apare ca urmare a unei descărcări electrostatice între nori încărcați cu sarcini diferite (pozitiv și negativ). În majoritatea cazurilor, tipii de nori implicați sunt cumulonimbus, unde curenții de aer determină separarea sarcinilor electrice în părți diferite ale norului.

Când diferența de potențial devine suficient de mare, apare un canal ionizat prin care se descarcă energia, manifestându-se sub formă de fulger și, uneori, trăsnet (descărcare către sol). Căldura intensă generată provoacă expansiunea rapidă a aerului, producând tunetul specific.

Când ne gândim la fulgere, ne imaginăm adesea un arc luminos între nor și sol. Dar nu toate fulgerele lovesc pământul. Unele se mișcă doar între nori, de la un nor la altul, într-un fenomen numit „crawler lightning”, sau fulger târâtor.

„Este un singur fulger care se propagă de la o furtună la alta”, a explicat dr. Kerryn Hawke, cercetător în atmosferă la Universitatea Murdoch.

Megaflash-urile sunt exact astfel de descărcări care se întind pe distanțe uriașe. De la sol, par simple fulgere orizontale, dar dimensiunea lor reală devine vizibilă doar din spațiu, prin sateliți specializați.

Fulgerele „obișnuite” durează câteva fracțiuni de secundă și acoperă distanțe limitate.

Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale, lungimea exactă a fost de 829 km, cu o marjă de eroare de aproximativ 8 km. Precedentul record era de 768 km și fusese tot înregistrat în sud-estul Statelor Unite.

Pentru ca un megaflash să se producă, e nevoie de un lanț extins de nori de furtună, suficient de mari încât să se încarce electric. Acest tipar atmosferic este cunoscut sub numele de „sistem convectiv mezoscalar”, o formațiune masivă de furtuni care se conectează între ele.

„SUA are un climat propice pentru formarea acestor sisteme convective, motiv pentru care multe recorduri legate de fulgere sunt de acolo”, a explicat dr. Hawke.

Furtunile convective se formează în norii cumulonimbus mari, unde aerul cald și umed se ridică rapid și generează turbulențe interne. Aceste mișcări electrizează picăturile de apă și cristalele de gheață: partea superioară a norului se încarcă pozitiv, iar cea inferioară negativ.

Acumularea de sarcină duce în final la descărcări electrice, fulgere, care pot fi intranori, între nori sau chiar nor‑sol. Aceste furtuni sunt cele mai frecvente medii pentru descărcările electrice spectaculoase din natură.

Fulgerele, deși spectaculoase, sunt extrem de periculoase. Regula principală este clară: rămâi în interior.

„Nu există niciun loc sigur în aer liber în timpul unei furtuni cu fulgere”, avertizează dr. Hawke.

Dacă te prinde furtuna afară și nu ai unde te adăposti, evită zonele înalte, copacii și structurile metalice. Caută un loc jos, ideal o mică depresiune, și ghemuiește-te în așa-numita „poziție de protecție”: călcâiele lipite, mâinile deasupra capului și cât mai puțin contact cu solul.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.