Procesul de admitere în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova începe oficial pe 21 iulie și se va încheia pe 27 iulie, iar în acest an aduce o serie de schimbări importante. Candidații vor putea depune dosarele online, atât pentru programele de licență, cât și pentru cele de masterat, prin intermediul platformei modernizate eadmitere.gov.md.
În total, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a alocat 8712 locuri bugetare, repartizate în 25 de domenii de studii. Cele mai multe sunt destinate domeniului Științe ale educației, care beneficiază de 2020 de locuri – adică 23% din total. De asemenea, pentru prima dată, sunt oferite locuri speciale pentru învățământul dual, precum și pentru tinerii din diaspora.
Platforma eAdmitere a fost îmbunătățită substanțial: datele candidatului vor fi preluate automat din registrele de stat, iar autentificarea în sistem se va face exclusiv prin MPass – cu semnătură electronică sau mobilă. Aceste măsuri au fost introduse pentru a simplifica procedura și a reduce erorile sau documentele lipsă.
Pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului, Ministerul a organizat o ședință cu participarea prorectorilor, secretarilor comisiilor de admitere și operatorilor tehnici din cadrul universităților. Întâlnirea a avut ca scop coordonarea tehnică și logistică, precum și prezentarea actualizărilor aduse platformei online.
Ministrul Educației, Dan Perciun, a reiterat angajamentul pentru un proces de admitere corect, eficient și accesibil, încurajând instituțiile să fie proactive în sprijinul candidaților și să elimine eventualele obstacole apărute în procesul de înscriere.
Date importante:
• 21–27 iulie: sesiunea de bază (depunerea dosarelor)
• 13–15 august: sesiune suplimentară
• 12 august: afișarea rezultatelor finale – turul I
• 24 august: afișarea rezultatelor finale – turul II
Mai multe informații pot fi găsite pe site-ul MEC și pe platforma oficială de admitere: www.eadmitere.gov.md.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.