Acasă Justiţie Vitalie Mihalache va fi cercetat în libertate. Procurii vor contesta decizia

Vitalie Mihalache va fi cercetat în libertate. Procurii vor contesta decizia

0

Fostul șef al Direcției generale mobilitate urbană, Vitalie Mihalache, va fi cercetat în stare de libertate. Măsura preventivă de control judiciar, care i-a fost aplicată, expiră pe 4 iulie.

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a respins, pe 2 iulie, demersul procurorului privind prelungirea măsurii preventive. Procurorul de caz va contesta încheierea cu recurs, scrie ipn.md.

„Urmărirea penală pe caz este în plină desfășurare, fiind efectuate acțiuni de urmărire penală în peste 20 de episoade infracționale, urmând a fi acumulate probe pentru fiecare din aceste episoade. În cadrul cauzei se cercetează șapte persoane învinuite, inclusiv doi angajați ai Primăriei, cărora li se impută fapte de corupție și abuz de putere”, a menționat într-un răspuns pentru IPN Violina Moraru, responsabilă pentru comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanții mass-media.

Cel de-al doilea angajat al Primăriei Capitalei, vizat în dosar, este obligat să nu părăsească țara.

La sfârșitul anului trecut, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis plasarea în arest a celor șapte persoane reținute de Centrul Național Anticorupție în mai multe dosare privind fraudarea achizițiilor publice. În privința fostului șeful al Direcției generale mobilitate urbană și a adjunctului său au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. În luna martie anul curent a fost luată decizia de a-l elibera pe Vitalie Mihalache din arest la domiciliu. Acesta rămâne în continuare suspendat din funcție.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.