Acasă Justiţie Alexandru Adam a câștigat concursul pentru șefia Administrației Naționale a Penitenciarelor

Alexandru Adam a câștigat concursul pentru șefia Administrației Naționale a Penitenciarelor

0

Șeful adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Alexandru Adam, a fost desemnat câștigătorul concursului pentru ocuparea funcției de director al instituției. Anunțul a fost făcut de Ministerul Justiției, transmite SafeNews.md cu referire la moldova1.md.

Din aprilie 2025, Alexandru Adam a ocupat funcția de șef adjunct al ANP.

Fostul șef al ANP, Anatolie Falcă, a plecat din funcție la solicitarea premierului Dorin Recean, în contextul scandalului legat de modificările la Legea amnistiei, care au permis eliberarea din penitenciare a mai multor condamnați pe viață.

Ministerul Justiției a demarat o anchetă care a stabilit că ANP nu a evaluat riscurile, iar instanțele au aplicat formal legea în cazul eliberării din închisoare a mai multor condamnați.

Ca urmare a neregulilor constatate, trei funcționari au fost suspendați, iar 10 angajați ai Administrației Naționale a Penitenciarelor și șase din Penitenciarul nr. 17 Rezina erau cercetați disciplinar. Totodată, cinci persoane, care între timp au părăsit sistemul, urmau a fi investigate penal.

„Funcționarii care au aplicat legea în mod neglijent sau cu anumite interese vor fi examinați de comisiile disciplinare și sancționați în modul corespunzător”, a declarat anterior ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.