Comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a anunţat că Ucraina urmează să-şi intensifice atacurile împotriva ţintelor militare ruse – în adâncime în Rusia -, la trei săptămâni după atacul spectaculos care a vizat mai multe baze aeriene pe teritoriul rus.
Cu o zi înaintea unor negocieri între Kiev şi Moscova la Istanbul, la 2 iunie, Ucraina a atacat mai multe aerodromuri ruseşti, până la mii de kilometri de frontieră, după ce a introdus în mod clandestin în Rusia drone explozive în cadrul unei operaţiuni complexe.
Potrivit Kievului, acest atac – o ripostă vizând forţele aeriene care atacă aproape zilnic Ucraina – a distrus sau avariat numeroase avioane militare.
Într-o întâlnire cu jurnalişti, sâmbătă – aflată sub embargo până duminică -, Oleksandr Sîrski a anunţat că atacuri de acest fel vor continua.
„Bineînţeles, vom continua. Vom creşte amploarea şi profunzimea”, a anunţat el, apreciind că aceste atacuri se vor dovedi „eficiente” şi că Kievul va ataca exclusiv ţinte militare. „Nu ne vom mulţumi să rămânem în apărare. Pentru că asta nu aduce nimic şi conduce în final la faptul că dăm înapoi, pierdem oameni şi teritorii”, a mai subliniat el, potrivit AFP, preluată de News.ro.
Sîrski a făcut aceste comentarii în contextul în care eforturile diplomatice în vederea încetării războiului, declanşat de invazia rusă la scară mare a Ucrainei la 24 februarie 2022, se află într-un punct mort.
Ultima reuniune între cele două părţi a avut loc în urmă cu trei săptămâni, iar nicio întâlnire nu a mai fost programată.
Acest conflict – cel mai intens în Europa de la al Doilea Război – se desfăşoară de peste trei ani şi s-a soldat cu cel puţin zeci de mii de morţi în ambale tabere.
În rândul civililor, zilnic, lovituri de artilerie şi atacuri aeriene se soldează cu noi victime.
Duminică, autorităţile ucrainene au anunţat că un bărbat a fost ucis într-un bombardament rus la Herson (sud), iar potrivit unui nou bilanţ patru persoane au fost ucise într-un atac în noaptea de sâmbătă săre duminică la Hramatorsk (est).
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost ucis într-un atac rus la Sloviansk (est). Mama sa şi alţi doi locuitori au fost răniţi, potrivit parchetului din regiunea Doneţk.
Trei persoane au fost ucise, iar alte 11 au fost rănite într-un bombardament, duminică, pe un poligon militar ucrainean, a anunţat armata ucraineană.
În pofida unor pierderi grele, forţe ruseşti continuă acţiunile ofensive pe front, câştigând teren în anumite sectoare, împotriva unor trupe ucrainene mai puţin numeroase şi mai prost echipate.
Rusia, în pofida sancţiunilor pe care i le-a impus Occidentul, menite să-i slăbească economia, a investit sume uriaşe pentru a ţine în priză industria militară.
Oleksandr Sîrski a recunoscut că Moscova are anumite avantaje în războiul dronelor, prin fabricarea unor drone cu fribră optică, ale căror sisteme sunt dificil de bruiat.
„Aici, din nefericire, ei au un avantaj atât ca număr, cât şi ca amploare a folosirii acestora”, a anunţat el.
În pofida inferiorităţii numerice, armata ucraineană a întreprins, de la invazia din 2022, multiple ofensive.
În augist 2024, ea a atacat prin surprindere regiunea rusă de la frontieră Kursk, a cucerit sute de kilometri pătraţi, după care a fost respinsă în primăvară de către forţe ruseşti susţinte de un contingent nord-coreean.
Oleksandr Sîrski a dat asigurări că Ucraina deţine în continuare 90 de kilometri pătraţi în această regiune.
„Acestea sunt acţiunile noastre preventive de răspuns la o posibilă ofensivă”, a anunţat el.
Rusia anunţa în aprilie că a preluat controlul total al regiunii Kursk şi neagă că Kievul este prezent în aceasta.
Ulterior, Moscova a lansat atacuri în regiunea ucraineană vecină Sumî, unde a cucerit mai multe localităţi şi a anunţat că vrea să instituie o zonă-tampon.
Săptămâna aceasta, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că nu exclude cucerirea oraşului Sumî, capitala regiunii ucrainene.
Comandantul ucrainean Oleksandr Sîrski a dat la rândul său asigurări că armata sa a „oprit” operaţiuni ofensive în regiunea Sumî, că situaţia a fost „stabilizată” şi că Kievul a recucerit satul Andriivka.
Moscova ocupă în prezent aproximativ o cincime din Ucraina şi a revendicat anexarea a patru regiuni ucrainene – Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie -, în afara Penisnulei Crimeea, pe care a anexat-o în 2014.
Kievul acuză Moscova de faptul că sabotează în mod deliberat un eventual acord de pace, cu scopul de a cuceri şi mai mult teritoriu ucrainean.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.