Peste 200 de așa ziși sportivi din Federația Rusă și Belarus, printre care interlopi, militari și persoane aflate sub sancțiuni internaționale, vor participa, în perioada 22-29 iunie, la un campionat de kickboxing, organizat ilegal în capitala R. Moldova sub egida Primăriei municipiului Chișinău, scrie deschide.md.
Acuzațiile au fost aduse de fracțiunea PAS din CMC, care notează că acest campionat, finanțat din bugetul municipal, va fi organizat în parteneriat cu o structură sportivă nerecunoscută la nivel internațional și cu legături directe cu regimul de la Kremlin.
Astfel, la Chișinău urmează să vină aproximativ 140 de participanți din Rusia, inclusiv membri ai structurilor militare ruse: SOBR (trupe speciale din componența Rosgvardia), CSKA (clubul sportiv al Armatei ruse), precum și angajați ai Ministerului rus de Interne. De asemenea, din delegația statului agresor fac parte și sportivi din teritoriile ucrainene aflate sub ocupația rusă (peninsula Crimeea și Donețk), persoane care promovează public invazia asupra Ucrainei și poartă simboluri militare rusești.
La fel, vor veni și 60 de sportivi din Belarus, inclusiv persoane aflate sub sancțiuni internaționale. Printre ei se numără Dmitri Șakuta, suspectat de implicare în uciderea unui activist belarus, interzis în Țările Baltice și inclus în lista sancțiunilor SUA. Acesta ar fi făcut parte din grupul de intervenție al OMON, care, în 2020, l-ar fi răpit și ucis pe activistul Roman Bondarenko.

Mai mult, supervizorul oficial al competiției care urmează să fie organizate la Chișinău este Ivan Derkacenko, un funcționar din așa zisul minister de interne al regimului separatist de la Tiraspol.
”Acest eveniment se vrea organizat de Primăria Chișinău împreună cu Federația Mondială de Kickboxing (WKF) – unica structură nerecunoscută de Comitetul Olimpic Internațional. Această federație colaborează deschis cu autoritățile ruse aflate sub sancțiuni internaționale, inclusiv cu Comitetul Olimpic Rus, și încalcă flagrant recomandările Comitetului Olimpic Internațional, care interzice participarea echipelor ruse sub steagul lor național de agresiune” a declarat președintele fracțiunii PAS în CMC, Zinaida Popa.
Potrivit ei, federația amintită mai sus a încheiat un acord de cooperare cu Comitetul Olimpic Rus, care prevede inclusiv permisiunea echipei naționale de kickboxing din Rusia să participe la turneele internaționale sub steagul și imnul Federației Ruse.
”Cine stă în spatele acestor jonglări patriotice ruse? Asociația Garuda, care îl are ca lider pe Rustam Alimov, un om cunoscut pentru conexiuni cu grupări criminale și în Federația IFAVIS, fondată de interlopul și hoțul în lege Grigore Caramalac. Această Asociație a mobilizat tineri în acțiuni politice pro-ruse, inclusiv la protestele organizate de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor” a subliniat Popa, care acuză că această competiție sportivă ar fi, de fapt, o operațiune de subminare a independenței și democrației în Republica Moldova și, o platformă de infiltrare a unor persoane afiliate serviciilor speciale ruse și transnistrene.
La rândul său, și Ministerul Educației și Cercetării a condamnat organizarea competiției, notând că aceasta nu este autorizată conform legislației în vigoare și contravine flagrant interesului public și principiilor democratice.
”Acest ”campionat” este organizat în parteneriat cu structuri controversate – cum ar fi Federația Mondială de Kickboxing (WKF), nerecunoscută de Comitetul Olimpic Internațional și cu legături directe cu entități sancționate din Federația Rusă. Președintele acesteia, Fritz Exenberger, a fost exclus din structura ISKA (2010) pentru practici frauduloase și utilizarea neautorizată a numelui și identității vizuale ale altei federații deja existente. WKF este acuzată de favorizarea participării sportivilor ruși în pofida sancțiunilor internaționale” scrie MEC în comunicat.
În acest context, Ministerul Educației și Cercetării a solicitat Manejului de atletism să rezilieze contractul.
”Avem toată încrederea că accesul persoanelor care prezintă riscuri pentru securitatea națională a Republicii Moldova nu va fi admis. Ministerul este în legătură strânsă cu alte autorități centrale abilitate cu asigurarea măsurilor necesare pentru apărarea securității și demnității statului Republica Moldova” se explică în comunicatul instituției.
De menționat că, după ce Rusia a atacat Ucraina pe 24 februarie 2022, Comitetul Olimpic Internațional (CIO) a interzis utilizarea drapelelor și imnurilor ruse și belaruse la competiții și a recomandat federațiilor sportive internaționale să nu permită participarea sportivilor din aceste țări.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.