Acasă Comunicate de presă Serviciul Vamal atenționează: În spațiul public circulă un document fals

Serviciul Vamal atenționează: În spațiul public circulă un document fals

0

Serviciul Vamal al Republicii Moldova avertizează cetățenii cu privire la un document fals care circulă în spațiul public, prezentat sub forma unei așa-zise „Scrisori de garanție/Acord”. Potrivit Serviciului Vamal, documentul conține informații false și mențiuni eronate despre pretinse plăți necesare pentru eliberarea bagajelor.

Așadar, reprezentanții Serviciului Vamal precizează că instituția nu emite și nu transmite astfel de documente și nu solicită achitarea unor sume de bani pentru eliberarea bagajelor. De asemenea, se menționează că toate datele și informațiile din acest document sunt fără temei legal, denaturând realitatea și având drept scop inducerea în eroare a cetățenilor.

În context, Serviciul Vamal recomandă tuturor persoanelor:

– Să manifeste prudență maximă în fața unor astfel de tentative de fraudă.

– Să nu achite niciun fel de sume solicitate prin astfel de documente.

– Să verifice imediat orice informație sau solicitare dubioasă, apelând la Centrul Unic de Apel – 022 788 888.

– Să informeze autoritățile în cazul în care suspectează o tentativă de escrocherie.

„Serviciul Vamal comunică doar prin canalele oficiale”, mai spun reprezentații instituției.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.