Avocatul pentru Protecția Drepturilor Copilului, Vasile Coroi, s-a autosesizat după ce în public au apărut imagini, în care un adult cu un copil pe umeri s-a implicat în altercații.
Ombudsmanul a condamnat faptul că acel micuț a fost pus în pericol, în timp ce adultul încerca să forțeze cordonul de carabinieri la Marşul Pride.
„M-am sesizat din oficiu;
Voi solicita organelor de drept investigarea cazului prin prisma Codului contravențional sau penal, după caz;
Voi solicita autorității tutelare evaluarea situației copilului şi a situației familiei, cu întreprinderea acțiunilor corespunzătoare în baza rezultatelor acestor evaluări”, a scris Vasile Coroi pe pagina sa de Facebook.
Menționăm că astăzi Marșul Familiei și Marșul Moldova Pride s-au lăsat cu altercații. Cordonul de carabinieri încerca să separe cele două manifestații opuse, deși câțiva manifestanți au forțat rândurile oamenilor legii.
În timpul înbrâncelilor, un adult care purta pe umeri un copil mic a forțat și el rândurile forțelor de ordine, iar în timpul altercațiilor copilul a fost pus în pericol. Ba chiar la un moment dat micuțul a alunecat de pe umerii adultului și fusese prins de un picior, atârnând cu capul în jos. Acest lucru l-a speriat pe copil, care a început să plângă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.