În 2024, chiriile în Regatul Unit au crescut cu 9%, iar locuitorii Londrei au fost cel mai grav afectați. Situația este similară în alte țări europene: în Spania, chiriile au atins un nivel record în luna mai, iar în Irlanda au crescut cu peste 3% doar în primul trimestru al anului 2025.
Pe fondul acestor creșteri alarmante, Fuggerei pare un vis devenit realitate. Construit în urmă cu peste 500 de ani de negustorul german Jakob Fugger, complexul a fost gândit ca o soluție de sprijin pentru locuitorii nevoiași ai orașului Augsburg, transmite SafeNews.md cu referire la observatornews.ro.
Ce oferă Fuggerei
Complexul, înconjurat de un zid, cuprinde 142 de locuințe distribuite pe o suprafață de 15.000 de metri pătrați. În prezent, aici trăiesc 150 de persoane. Fiecare apartament are aproximativ 60 de metri pătrați și include trei camere. Apartamentele de la parter beneficiază și de o mică grădină.
Chiria anuală este de doar 88 de cenți. În plus, locatarii trebuie să spună zilnic trei rugăciuni pentru actualii proprietari ai complexului și să presteze „munci în folosul comunității”, precum pază de noapte sau îngrijirea grădinilor.
Reguli stricte pentru locatari
Pentru a locui în Fuggerei, trebuie îndeplinite mai multe criterii: solicitantul trebuie să fie catolic, locuitor al orașului Augsburg și să se afle într-o situație materială precară. De asemenea, rezidenții trebuie să respecte o oră de stingere strictă: porțile se închid la ora 22:00. Cei care întârzie plătesc 50 de cenți paznicului pentru a fi lăsați să intre, iar după miezul nopții, taxa se dublează la un euro – puțin mai mult decât chiria anuală.
Vizitatori bineveniți
Chiar dacă nu te califici pentru a deveni rezident, poți vizita Fuggerei ca turist. Un bilet pentru adulți costă 8 euro și oferă acces la muzeul complexului și la o locuință de prezentare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.