Ministerul Justiţiei a anunțat concurs pentru funcția de director și director adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor

Redacția SafeNews

Ministerul Justiției a lansat concursul pentru ocuparea a două funcții publice cu statut special de maximă importanță: director și director adjunct (domeniul detenție) al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Posturile sunt vacante, iar selecția se va face conform regulamentului aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 144/2020, cu modificările ulterioare. Candidații interesați trebuie să întrunească toate condițiile legale și specifice prevăzute în anunțul oficial, iar dosarele complete pot fi depuse până pe 13 iunie 2025, ora 17:00.

Concursul constă într-o singură probă: interviul, iar nota minimă de promovare este 6,0. Câștigător va fi declarat candidatul cu cea mai mare notă finală.

PUBLICITATE

Pentru cei care transmit dosarul prin poștă sau e-mail, este obligatorie prezentarea tuturor documentelor în original în ziua interviului, pentru verificarea autenticității acestora.