Fermierii moldoveni vor beneficia de reguli noi și fonduri mai accesibile pentru dezvoltarea agriculturii, după ce Parlamentul a aprobat astăzi, în lectura a doua, o lege de referință care stabilește modul în care vor fi acordate subvențiile din sectorul agricol.
Legea privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole a fost votată de 57 de deputați și vine să schimbe din temelii cadrul de sprijin pentru agricultori. Documentul introduce criterii clare și transparente pentru accesarea fondurilor și stabilește termene stricte pentru procesarea cererilor – între 30 și 90 de zile.
Actul legislativ a fost elaborat de Ministerul Agriculturii și are drept scop creșterea competitivității agriculturii moldovenești, prin deschiderea accesului fermierilor la tehnologii moderne, piețe noi și practici durabile. Totodată, documentul transpune parțial două regulamente europene, aducând sistemul moldovenesc mai aproape de standardele Uniunii Europene.
Fondurile vor fi distribuite prin intermediul Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, care în acest an dispune de un buget de 1,7 miliarde de lei. Banii vor fi direcționați către modernizarea fermelor, promovarea inovației, infrastructura rurală și măsuri de protecție a mediului.
Noua lege introduce și un Program Strategic al Politicii Agricole, care va fi aprobat de Guvern pe o perioadă de cinci ani și va ghida toate intervențiile în sectorul agricol – de la priorități și obiective, până la resursele financiare și indicatorii de impact.


