Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va propune o listă semnificativ reînnoită pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Potrivit vicepreședintelui formațiunii, Dan Perciun, tot el ministrul Educației, lista va include numeroase figuri publice cunoscute, apreciate în societate, dar care nu sunt membri de partid. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8, scrie realitatea.md.
Perciun a declarat că formațiunea urmărește o „înnoire a garniturii” pentru a răspunde mai bine așteptărilor cetățenilor. Potrivit acestuia, lista va reflecta lecțiile învățate din guvernarea ultimilor ani, iar atragerea unor persoane din afara partidului va demonstra dorința reală de schimbare.
Vicepreședintele PAS a menționat că nu se așteaptă la plecări din partid în urma acestei deschideri. „Colegii sunt oameni responsabili. Politica nu este despre o persoană concretă, ci despre ceea ce putem face pentru Republica Moldova”, a spus el.
Printre cei care nu vor figura pe listă se numără fostul ministru Andrei Spînu. În ceea ce-l privește pe premierul Dorin Recean, Perciun a declarat că s-ar aștepta să se regăsească, dar o decizie oficială nu a fost luată. Nici președintele PAS, Igor Grosu, nu este confirmat ca lider al listei.
Lista completă urmează să fie finalizată în următoarele luni, pe baza unor principii generale de reprezentativitate și profesionalism. PAS mizează pe o campanie electorală axată pe reforme, integritate și atragerea electoratului proeuropean.
Perciun a respins ideea unor remanieri guvernamentale în perioada următoare, subliniind că partidul trebuie să rămână concentrat pe finalizarea proiectelor în derulare.
În ceea ce privește alte formațiuni, vicepreședintele PAS a afirmat că se așteaptă la apariția unui „bloc suveranist” care va încerca să atragă voturi din rândul alegătorilor proeuropeni dezamăgiți, dar care, în esență, va reprezenta o agendă prorusă.
Alegerile parlamentare din 28 septembrie vor marca finalul mandatului actualului Legislativ, care expiră la 11 iulie. Data scrutinului a fost stabilită de Parlament la propunerea deputaților PAS.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.