Acasă Comunicate de presă FOTO // Braconaj piscicol depistat de polițiștii de frontieră în apele Nistrului

FOTO // Braconaj piscicol depistat de polițiștii de frontieră în apele Nistrului

0

În cadrul operațiunii „TRITON-2025”, desfășurată pentru combaterea activităților ilegale în zona de frontieră, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Soroca au depistat un bărbat care pescuia în apele râului Nistru.

Cu ajutorul sistemului fix de supraveghere, a fost observat, pe direcția localităților „Vasilcău – Velikaia Coșnița”, un tânăr în vârstă de 26 de ani, aflat în apele Nistrului. Imediat a fost direcționată echipa de intervenție în zonă, care a surprins persoana în flagrant, în timp ce utiliza ustensile de pescuit interzise. Asupra acestuia au fost depistați mai mulți pești, de diferite specii și dimensiuni, inclusiv unele specii protejate, incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova.

Persoanei i-a fost întocmit un proces-verbal cu privire la contravenție pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, fiindu-i aplicată o sancțiune în mărime de 6 unități convenționale. Materialele acumulate vor fi remise, conform competenței, Inspectoratului pentru Protecția Mediului – sediul Soroca.

Poliția de Frontieră atrage atenția că braconajul piscicol afectează grav echilibrul ecosistemelor acvatice și reprezintă o încălcare gravă a legislației naționale. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.