Ofițerii Direcției Antidrog și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță o captură de peste 150.000 de pastile psihotrope estimate la 2.500.000 lei, într-o operațiune comună cu autoritățile din Ucraina, în colaborare cu agenția europeană Europol.
Urmare a capturii pastilelor oficial declarate ca fiind de slăbire, care însă în realitate conțineau un drog psihotrop, au fost reținute 10 persoane în ambele state (inclusiv gestionara rețelei de distribuire a drogurilor în Ucraina), dintre care unul dintre capii grupării criminale, cetățean al Moldovei cu vârsta de 32 de ani. Ulterior, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), acesta a fost arestat pentru 30 de zile pentru continuarea obiectivă a investigațiilor. De asemenea, autoritățile de drept din Moldova cercetează penal și o femeie cu vârsta de 45 de ani care primea drogurile în Moldova livrate prin poștă din Kazahstan (în stare de libertate, aceasta fiind mamă solitară cu doi copii mici).
Ulterior primirii psihotropelor din Asia, bărbatul din Moldova (ulterior reținut) prelua drogurile, le transporta în Otaci și le transmitea acolo unor femei din Ucraina cu rol de curier.
Acestea, la rândul lor, le depozitau într-o casă din Otaci, după care pachetele cu substanțele psihotrope le lipeau pe corp și apoi (în diferite intervale de timp) traversau pe jos frontiera spre Ucraina, prin Otaci. În alte cazuri, însuși bărbatul le transporta peste hotar, camuflate în ascunzișurile din mașină. De acolo, în cazurile transportării de către alți curieri a psihotropelor, pachetele erau preluate de către bărbat. Ulterior, acesta le livra unei femei din Hmelnițk-Ucraina, care organiza trimiterea poștală a acelor substanțe psihotrope din Kazahstan în Moldova, după care gestiona distribuirea lor în Ucraina.
Așadar, urmare a unei încercări de transportare a unui nou lot de substanțe psihotrope, la 19 aprilie 2025, curierii au fost reținuți, în Ucraina. Au urmat percheziții concomitente în ambele state la domiciliile membrilor grupului criminal organizat, de unde au fost ridicate peste 150.000 de pastile cu efect psihotrop, aparate de calcul, telefoane mobile folosite pentru traficarea drogurilor, trei automobile folosite la transportarea substanțelor psihotrope, precum și bani care ar proveni din această infracțiune.
Urmărirea penală continuă în ambele state, iar persoanele investigate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.