În perioada 29 martie – 6 aprilie, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihail Popșoi va efectua o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii.
Pe 29 martie, Mihail Popşoi va participa la ceremonia oficială de inaugurare a Consulatului General al Republicii Moldova la Sacramento și se va întâlni cu membrii comunității moldovenești. În aceeași zi, la Chicago, va avea loc deschiderea celui de-al doilea Consulat General al Republicii Moldova în SUA.
Extinderea rețelei consulare reprezintă un pas strategic pentru îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor moldoveni din Statele Unite. Deschiderea consulatelor de la Sacramento și Chicago va contribui la consolidarea legăturilor cu diaspora și la facilitarea accesului la servicii consulare de calitate.
La Washington, șeful diplomației moldovenești va avea întrevederi cu oficiali ai Departamentului de Stat, Congresului SUA și Consiliului Național de Securitate. Mihail Popșoi va participa la o dezbatere publică organizată de centrul analitic Atlantic Council unde va vorbi despre parcursul Republicii Moldova de aderare la UE și aprofundarea relațiilor bilaterale cu SUA.
Iar pe 6 aprilie, viceprim-ministrul se va întâlni cu membrii comunității moldovenești din Orlando, Florida.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.