Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a găzduit prima ședință a Grupului de lucru interinstituțional pentru implementarea proiectului strategic „Moldova HiTech Park”, în cadrul căreia au fost stabilite acțiunile prioritare pentru dezvoltarea viitorului parc dedicat industriilor de înaltă tehnologie.
În cadrul reuniunii, reprezentanții instituțiilor implicate au analizat concluziile studiului de prefezabilitate, elaborat cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), precum și structura etapizată a finanțării propuse pentru proiect.
Pe agenda discuțiilor s au aflat mecanismul de finanțare a primei tranșe a creditului suveran, dezvoltarea infrastructurii de acces către viitorul parc, integrarea Clusterului MedTech cu instituțiile de învățământ superior și cercetare, dar și promovarea modificărilor legislative și normative necesare pentru implementarea proiectului.
La finalul ședinței, participanții au convenit să continue coordonarea interinstituțională pentru realizarea acțiunilor prioritare.
Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Moldova HiTech Park urmărește dezvoltarea unui ecosistem dedicat cercetării, inovării, investițiilor și industriilor de înaltă tehnologie, cu scopul de a crește competitivitatea economiei Republicii Moldova.

