Acasă Social O eclipsă parțială de Soare va fi vizibilă sâmbătă în emisfera nordică

O eclipsă parțială de Soare va fi vizibilă sâmbătă în emisfera nordică

0

Luna va acoperi o parte din discul solar sâmbătă în emisfera nordică, în cadrul unei eclipse parțiale de Soare de aproximativ patru ore, care, deși nu va întuneca cerul, va trebui totuși să fie urmărită cu ajutorul unor dispozitive de protecție, informează AFP.

Fenomenul celest va începe la ora 08:50 GMT și se va încheia în jurul orei 12:43 GMT.

‘Primii continentali care vor vedea eclipsa parțială vor fi locuitorii din Mauritania și din Maroc, iar ultimii vor fi cei din nordul Siberiei’, a declarat Florent Deleflie, astronom la Observatorul Paris-PSL.

Ea va fi vizibilă și în Europa, iar faza sa de maxim va fi atinsă la ora 10:47 GMT deasupra nord-estului Canadei și Groenlandei, potrivit Laboratorului Timp-Spațiu din cadrul Observatorului din Paris.

O eclipsă solară se produce atunci când Soarele, Luna și Terra sunt aliniate. Când alinierea este aproape perfectă, conul de umbră al Lunii atinge suprafața Pământului și acoperă integral discul solar: în acest caz, eclipsa este totală.

Însă nu va fi cazul de această dată, iar cerul nu va deveni pe deplin întunecat. În faza de maxim a eclipsei de sâmbătă, Luna va acoperi 90% din suprafața aparentă a Soarelui, însă doar la latitudini nordice, ai căror locuitori vor fi singurii capabili să vadă ceea ce Florent Deleflie compară cu o ‘lumină rece’ emisă de Soare.

Pentru a vedea Luna ‘acoperind’ astrul solar, oamenii vor trebui să își ia neapărat măsuri de precauție.

Fie că este vorba despre o eclipsă sau nu, privitul direct spre Soare poate provoca arsuri oculare și poate să ducă la pierderea iremediabilă a vederii.

‘Echiparea cu ochelari speciali pentru eclipsă este o soluție, dar cel mai mic defect de pe suprafața ochelarilor, dacă aceștia nu sunt noi, chiar și o gaură microscopică, poate duce la arsuri oculare’, a avertizat același astronom francez, care le recomandă oamenilor să contacteze asociațiile de astronomie sau centrele de observare astronomică.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.